12.03.2020: Informații actualizate privind COVID-19 și impactul asupra transportului rutier de mărfuri și de persoane în unele state din Europa

Austria

Austria a introdus controale la frontiera cu Italia, lucru care a generat formarea de cozi de camioane și timpi foarte mari de așteptare. Astfel, autoritățile din Tirol au decis să ridice restricțiile de circulație pentru sfârșitul de săptămână din perioada 14 – 15.03.2020.

Danemarca

Guvernul danez analizează posibilitatea impunerii unor restricții suplimentare la intrarea în Danemarca. Măsurile posibile sunt: examinarea medicală obligatorie la sosire, carantina obligatorie la sosirea din zonele roșii, interzicerea intrării străinilor pe teritoriul danez dacă sosesc din zonele roșii și portocalii.
Orice acțiune care se va întreprinde va ține cont de menținerea lanțurilor de aprovizionare necesare, inclusiv a activităților de pe piața aprovizionării cu alimente și a alimentelor, pentru a nu împiedica, pe cât posibil, capacitatea companiilor de a primi livrări sau exporta mărfuri în străinătate.
Sursa: Ministerul Național al Afacerilor Externe

Germania

Germania ridică restricțiile de circulație pentru duminică (15.03.2020) pentru a garanta livrările la supermarketuri.
Sursa: Ministerul Afacerilor Interne din Germania

Ungaria

Ungaria a introdus controale la frontierele cu Austria și Slovenia și interzicerea persoanelor care vin din Italia, China, Iran și Coreea de Sud să intre pe teritoriul Ungariei.

Sursa: Autoritățile de stat

Italia

Au fost închise toate magazinele, restaurantele și cafenelele, întreprinderile și fabricile trebuie să își limiteze cât mai mult activitățile, încurajând personalul să își ia concediile de odihnă sau să lucreze de acasă. Supermarketurile și farmaciile, precum și oficiile poștale și băncile rămân deschise. Transportul public continuă să funcționeze. Noile măsuri se aplică pe o perioadă de două săptămâni.

Sursa: Ministerul Afacerilor Externe din Italia

Macedonia

Transportul național și internațional de persoane este suspendat. Potrivit Amerit – Asociația transportatorilor rutieri din Macedonia, singura trecere de frontieră cu Serbia care este deschisă pentru transportul rutier și în tranzit este Preshevo – Tabanovce.

Sursa: Amerit

Slovenia

Transportul de mărfuri se efectuează normal la frontieră, cu toate acestea au fost introduse unele controale medicale în următoarele puncte de trecere a frontierei: Rateče, Robič, Vrtojba, Škofije, Fernetiči și Krvavi Potok. Celelalte puncte de trecere a frontierei din Slovenia au fost închise.

Sursa: Ministerul Național al Afacerilor Externe

Elveția

În Ticino, cu efect imediat, toate autovehiculele care vin din Italia sunt direcționate către punctele importante de trecere a frontierei. Posturile vamale mai mici au fost închise.

Sursa: Administrația Vamală Federală

Ucraina

Ucraina a anunțat închiderea a 170 din 219 posturi de frontieră.

Sursa: Biroul IRU Moscova

Lasă un comentariu